Skip links

Agxecutive revine la Costești pentru al treilea an consecutiv: evaluare, recapitulare și perspective noi pentru filiera florii-soarelui high-oleice

10 iunie 2026, Costești, județul Argeș – Agxecutive a fost prezent pentru al treilea an consecutiv la Costești, alături de membrii Grupului de Producători de Floarea-Soarelui din cadrul Cooperativei Agricole Argeș Biosud, într-un demers dedicat dezvoltării profesionale continue și transferului de cunoștințe către fermierii din regiune.

Evenimentul a fost găzduit de echipa de conducere a cooperativei, formată din Vasilică Aguță, Președinte, Mircea Băluță, Director, și Alexandru Tudorică, Manager Executiv, parteneri care susțin constant formarea profesională și schimbul de bune practici în agricultură.

Din partea Agxecutive, sesiunea a fost susținută de o echipă multidisciplinară formată din:

  • Viorel Ion – expert în fitotehnie;
  • Radu Oltean – specialist în trading agricol;
  • George Pârvu – manager de proiect.

Întâlnirea din acest an a avut o semnificație aparte, marcând finalul unui ciclu de trei ani de pregătire și consolidare a cunoștințelor. Participanții au avut ocazia să recapituleze și să evalueze informațiile acumulate în cadrul programelor anterioare, dar și să exploreze noi perspective și tendințe relevante pentru sector.

„Cooperativa Argeș Biosud reprezintă un exemplu remarcabil de implicare și responsabilitate profesională. Vorbim despre fermieri care participă constant la programele de formare, înțeleg valoarea învățării continue și aleg să investească din resurse proprii în dezvoltarea competențelor lor. Astfel de exemple sunt încă rare în peisajul agricol românesc și merită evidențiate”, au subliniat reprezentanții Agxecutive.

Pe lângă recapitularea principalelor teme abordate în ultimii ani, agenda evenimentului a inclus și informații actualizate privind evoluțiile din piață, tehnologii și oportunități specifice filierei florii-soarelui high-oleice, segment cu o importanță tot mai mare pentru competitivitatea fermierilor și pentru dezvoltarea lanțurilor valorice din agribusiness.

Prin astfel de inițiative, Agxecutive își continuă misiunea de a sprijini dezvoltarea competențelor profesionale în agricultură și de a facilita accesul fermierilor la informații relevante, actuale și aplicabile în activitatea de zi cu zi.

This website uses cookies to improve your web experience.